Doamnele cofetăriei românești
Scriam în 2016, într-un articol publicat pe anaconsulea.ro despre motivele construirii cofetăriei românești ca un amalgam de alte cofetării europene și nu numai. Această asimilare a diverselor produse din cofetăria universală și adaptarea lor la gustul autohton are la bază trei mari explicații: ocuparea teritorială diversă și frecvența, școlirea cofetarilor în marile centre gastronomice ale lumii și seratele organizate de marile doamne ale vremii, deprinse cu obiceiurile occidentale. Toate acestea au dus la crearea unei cofetării pur românești, cu personalitate, originală, robustă și cosmopolită.
În luna femeii, vă propun să cunoaștem și să celebrăm câteva dintre doamnele care au influențat cultura gastronomică și au pus bazele bucătăriei și cofetăriei moderne în țara noastră.
Proaspăt reîntoarse în țară, doamnele în cauză au adus cu ele toate obiceiurile și cunoștințele culinare acumulate în străinătate. Multe dintre ele, din dorința de a-și ajuta consoartele, au scris chiar și cărți, cele mai bune exemple fiind Maria Maurer, Ecaterina (Colonel) Steriady, Maria (General) Dobrescu sau Cecilia Maria Simionescu (Sanda Marin). Astfel, gustul Occidentului a pătruns în casele tuturor gospodinelor, schimbând și modelând pentru totdeauna preferințele culinare ale soților, copiilor și prietenilor.
Cel mai pretențios consumator – „stomahul”
Una dintre primele doamne ale gastronomiei românești a fost Ecaterina (colonel) Steriady, autoarea primului best-seller culinar din istoria cărților de bucate românești, la 1871. Pe atunci, bucătăria tradițională, balcanice, era expusă masiv la influențe vestice, franțuzești și nemțești. O tânără de familie bună, de numai 20 de ani, încearcă să organizeze această efervescență de gusturi și tendințe de la acea vreme și scrie prima carte de bucate românească tipărită cu caractere latine – „Buna menajeră”.
Ecaterina, născută Malaxa, provenea dintr-o familie bună, ceea ce ne dă de înțeles că a gustat, cel mai probabil, din tot ce era mai bun și mai rafinat în gastronomia europeană, nemaivorbind că avea mijloacele necesare să elaboreze orice fel de mâncare. Finalul cărții de bucate sumarizează, simplu, întreaga ei filozofie despre gastronomie: „Fie ca opera mea să serve de îndemn şi stimul pentru o pană mai cu talent şi un gust mai fin în arta de a combina satisfacţiunea acestui capricios consumator, ce se numeşte stomah.”
Diplomata-gospodină
O altă personalitate marcanta a cofetăriei românești, a fost și Maria (general) Dobrescu, „diplomata Şcoalei Normale superioare de menaj din Fribourg (Elveţia), a Şcoalei de avicultură din Vilvord (Belgia), a invăţămăntului normal menajer agricol superior din Laeken (Belgia), inspectoarea invăţămăntului gospodăresc”. Dincolo de aceste titluri înalte, Maria Dobrescu a marcat gastronomia românească prin creația sa, „Bucătărie modernă”, în două volume – unul dedicat mâncărurilor, altul dedicat dulciurilor. „Dulciuri” este de-a dreptul delicios, de o complexitate extraodinară și plin de prăjituri numite după doamnele care le creau și le prezentau în cadrul întrunirilor organizate de Maria.
„Sandamarinul”, lectură obligatorie
Nu există gospodină din România care să nu aibă în casă o carte de bucate semnată de Sanda Marin – poate cea mai cunoscută carte de bucate din România. Prima ediție a apărut în anul 1936 și conținea nu mai puțin de 10.000 de rețete românești sau inspirate de la alte popoare – un adevărat almanah. Cartea sa de bucate a trecut testul timpului și a rezistat cenzurii comuniștilor, care au eliminat rețetele considerate burgheze.
Sanda Marin, pe numele său real Cecilia Maria Simionescu, a fost născută într-o familie de intelectuali ieșeni si avut parte de o educație aleasă, urmând o școală de pension la Dresda. A studiat pianul la Paris și vorbea perfect trei limbi străine. A învățat să gătească în casa părintească, unde se perindau cărturari, scriitori, muzicieni, actori și pictori. Cecilia a dezvoltat o pasiune pentru gătit, la cel mai înalt nivel, și, deși ar fi putut urma fără probleme o carieră muzicală sau în litere, a ales să descifreze tainele bucătăriei și să demonstreze întregii Românii că și gătitul este o artă.
La începutul anilor `30, nemulțumită de referințele culinare care existau pe piața din România, tânăra pasionată de gătit s-a gândit să scrie ea însăși o carte de rețete și, de teamă că lucrarea nu va avea succes, a ales să o semneze sub pseudonimul Sanda Marin. În ciuda așteptărilor slabe ale autoarei, cartea s-a bucurat de un succes imens, fiind primul manual complet de gastronomie apărut pe piața din România, conținând, pe lângă rețete, și informații prețioase despre valoarea nutrițională a alimentelor. O poveste frumoasă și amuzantă spune și Andrei Pleșu, care recunoaște că a crezut, toată copilăria sa, că Sanda Marin este un fel de ustensilă de bucătărie, care rezolvă orice rețetă – „sandamarinul”.
Din motive de spațiu mă voi opri aici, deși ar fi multe alte doamne care merită menționate. Adevăratele revoluții culinare, cele care „pun o nouă treaptă de marmură în suișul spre civilizație” așa cum ne spune Al. O. Teodoreanu, sunt cele care pătrund în obiceiurile și bucătăriile familiilor noastre. Doamnele gastronomiei românești sunt cele care au făcut posibilă schimbarea în farfurii. Cu tact, diplomație, blândețe și fermitate tipic feminină au reușit să modeleze considerabil gusturile și mentalitățile românilor și au contribuit la definirea unei gastronomii autentice, lăsându-ne moșteniri valoroase.
Articolul a apărut inițial în ediția din martie 2022 a revistei Zile și Nopți.
