Ziua in care mi-a fost rusine

sau epifanie la umbra plopilor din Tei

Ieri, mi-am petrecut dimineata pe marginea lacului. Nu de alta, dar acolo avem laboratorul. Cum inca responsabilitatile nu imi permit sa plec in concediu, ma mai rasfat, din cand in cand, cu cate 15 minute de relaxare pe treptele de langa lac. Iarba inalta de 2 m, ratuste jucause, broaste zgomotoase, tei, plopi, salcii si adieri de vant. Mai ceva ca la Paris… Si, cum contemplam eu la reinvierea cofetariei romanesti in compania furnicilor din Tei, in fata mea, apar cu pasi rapizi, carand doi saci negri mult mai mari decat ei, femeia-gunoier a complexului sportiv si fiul acesteia. Ea are 1.50 m, 30 kg, privire agera, iar el, maximum 13 ani si un cap nefiresc de mare:

„Mai repede! Hai, mama, ce te misti asa incet? Ia sticla aia! Goleste-o, ma! Nu asa! Aoleu, ce-i acolo??! Cat gunoi! Da` ce-a fost, maica, aici? Razboi?! Ia-l pe tot! Hai, hai, hai!!”.

Parca posedati, se miscau cu o viteza extraordinara si cu un dinamism inexplicabil. Strangeau, maturau, trosneau, goleau sticle si cosuri de gunoi cu miscari exacte si elan divin.

Moment de revelatie: ce o motiveaza pe aceasta femeie? De ce se misca voluntar atat de repede, corect, organizat, in mod responsabil? De ce isi invata copilul sa faca lucrurile la fel de bine, fara ca altcineva sa o oblige sau sa o supravegheze? Nimeni nu o vede, nu o preseaza si, mai mult ca sigur, nu o stimuleaza financiar sau verbal. Si, cu toate astea, de ce are acest ritm aproape bolnav, obsesiv-compulsiv, parca desprins din Martin Eden?

Si mi-a fost rusine. Mi-a fost rusine de mine si de momentele in care ma indoiesc de munca mea, de zilele in care mi-e greu sa ma trezesc si in care consider ca nu sunt indeajuns de rasplatita pentru ceea ce fac. Mi-a fost rusine pentru toti cei care trebuie sa fie motivati de altii, cand, de fapt, ar trebui sa gasesasca motivatia in ei insisi. Mi-a fost rusine de lumea in care traiesc, cea care asteapta ordine de la altii, fara ca ea sa faca nimic din propria initiativa. Mi-a fost rusine pentru oamenii care considera ca sunt platiti doar ca sa vina la munca, dar nu sa si munceasca, si mi-a fost rusine de aerele pe care ni le luam toti atunci cand ajungem sa facem, in sfarsit, lucrurile pentru care suntem platiti de la bun inceput sa le facem.

Mi-a fost rusine de faptul ca traiesc intr-o lume plina de oameni sensibili, ce trebuie vesnic ingrijiti, mangaiati, ascultati, respectati, cocolositi, menajati, apreciati si, ah, da, era sa uit… motivati. Mi-a fost rusine pentru cei isi permit luxul de a fi surmenati, obositi, plictisiti inca de la varste fragede si pentru cei care nu isi pot face munca asa cum trebuie, pentru ca nu au un vestiar mare, congelatoare suficiente, cel mai performant mixer sau „conditii ca la Paris” . Mi-a fost rusine pentru cei care confunda locul de munca cu o gradinita, unde invatatoarea trebuia sa ne ocroteasca pe toti si unde pâra este cea mai satisfacatoare actiune. Mi-a fost rusine de momentele cand nu ne descurcam singuri si cautam vinovati pentru nereusitele noastre si pentru faptul ca nu mai avem mandria de a ne cara singuri sacii plini cu gunoi. Mi-a fost rusine, pentru ca nu mai avem visuri marete, ambitii reale, curaj sa schimbam ceea ce nu ne place. Dar na, asa sunt eu, mai rusinoasa.

Voua cand v-a fost ultima data rusine?

 

Ana Consulea

Ana Consulea

11 Comments Hide Comments

O draga ana!! E o intrebare buna! Oare cand ne-o mai fi rusine de asa lejeritate si cand ma gândesc ca am doar 5 ore de somn si dimineata îmi zic mereu trebuie sa ma trezesc mai devreme, mai devreme ptr ca as dori tot mai mult timp.. Da îmi este rusine de câtă lejeritate am câteodată!! Iti doresc numai bine pe curând

Esti mult prea matura pt varsta ta,desi ai muncit si muncesti enorm si ai visuri marete si conduci o afacere si cred eu ca o faci ffff bine!ar fi multe de spus dar zi de zi se vad astfel de situatii si din pacate,ju se face nimic!!oamebi buni profesional se plafoneaza profesional in lantul neputulintei si a lupsei de curaj sa-si spuna opiniile si sa mearga mai departe!!!!succes Ana!esti mare!!

Salut, Ana! Ultima rusine pe care am simtit-o a fost acum 3 zile, la meciul Romaniei cu Albania: ne aflam intr-un resort foarte cool din Odorheiu Secuiesc si am vazut meciul pe un ecran din restaurantul outdoor al stabilimentului. Am coborat cu tricolorul pe umeri, dar pe scari ne-au interpelat niste turisti romani: „Aoleu, nu va e frica cu asta (i.e. tricolorul) aici, in secuime?” Iaca nu! Rusinea de cum au jucat ai nostri e de alta natura… Referitor la cat de indreptatita se considera tanara generatie la orice, nu ma provoca! Vina cea mai mare pentru aceasta atitudine (sau forma fara fond) eu as atribui-o chiar parintilor-ei au cladit in mintea copiilor sentimentul ca nimic nu le e de-ajuns, desi daca-i intrebi ce au EI de oferit societatii… deseori n-au retinut nici macar ca ‘ma-ta are cratima’ !

Mi-a fost rusine luni, cand, dupa ce am intrat intr-un spital privat pentru niste probleme de sanatate, am vazut diferenta si mi-am amintit de spitalul de stat in care esti tratat mizerabil. Si atunci mi-a fost rusine pentru banii pe care eu pot sa-i platesc la privat, in timp de alti bolnavi de la stat sunt umiliti.

Am vazut-o si eu pe acea femeie. Singura , dimineata la ora 7:50 . Posibil sa aibe doua locuri de munca si atunci este contra conometru . E greu in Romania cu un singur salariu . Posibil sa fie doar un om foarte responsabil care vrea sa-si faca treaba bine. Cat despre rusine , ar fi multe de spus . Imi este rusine cand vad oameni care fac voluntariat in timp ce altii n-ar dona nici macar un minut din timpul lor pe degeaba.Imi este rusine cand credem ca o natie este mai buna ca alta. Imi este rusine de foarte multe alte lucruri pe care ma rusinez sa le astern pe hartie.

Mie mi-e rusine ca trebuie sa existe pe lumea asta femei subnutrite si copii care muncesc pe cateva sute de lei. Si oameni care cred ca se poate trai dintr-un asemenea salariu:)
Altfel e chiar admirabil omul care reuseste sa gaseasca in el forta si echilibrul necesare practicarii cu responsabilitate a unui job in conditii care nu ii ofera nici stabilitate financiara, nici rasplata emotionala, in care nu este nici ascultat, nici mangaiat etc etc, cred ca ati prins ideea.
Pe de o parte inteleg perfect frustrarea din ultimul paragraf. Si eu cred ca odata ce iti iei responsabilitatea de a implini o sarcina, trebuie sa o duci pana la capat si cat mai bine cu putinta. Pe de alta parte, omul are mai multe straturi. El nu e doar ‘muncitorul’ care timp de 8 ore trebuie sa isi uite conditia si sa devina robot. De asta el mai trebuie si sustinut, mangaiat, incurajat etc. Mai simplu, cred ca ar trebui sa tratam pe toata lumea asa cum ne tratam pe noi insine:)

Numai bine, Ana! Cat mai multe impliniri.

Add Your Comment